Despre viata…

18 10 2008

Sunt in una din starile mele anormal de jegoase. Iar mi se pare ca mi se intampla totul mie. Prietena mea cea mai buna s-a despartit de prietenul ei. O alta prietena foarte buna de a mea s-a hotarat ca nu mai vrea sa se implice,pentru ca am prea multi prieteni. Un anumit cretin s-a combinat cu o amica de a mea. Tocmai am stricat o prietenie cu un super tip. Tocmai am pierdut sansa sa ma combin cu unu sa-l fac pe fostu sa moara in chinuri. M-am purtat urat cu ai mei. M-am purtat urat cu un prieten care nu merita asta. Si totusi,majoritatea sunt din vina mea. Nu cred ca e vorba de ghinion sau ceva, si nu cred ca problemele sunt mortale. Dar sunt problemele mele, si sunt cele mai grave pentru mine….

E nasol sa fii bombardat asa din 5000 de parti cu tot felul de cacaturi, si tot ce vrei sa faci este sa te uiti la un film d’ala romantic, sa mananci inghetata si sa ti plangi nervii. Eu nu plang des, cel putin nu in ultimul timp. M-am obisnuit sa fiu lasata balta si sa ma tin capul sus.

Terminand cu problemele mele, voiam sa scriu despre o intamplare stupida, de care mi-am adus aminte acum.

Aveam vreo 7 ani, si am plecat in Brasov pentru doua saptamani cu mama. Fiind „mare” mi-am permis sa o las pe mama pe banca in piata sfatului si sa alerg de nebuna pe acolo. M-am imprietenit cu un baiat, cu care m-am alergat pentru urmatoarele doua ore. De atunci nu l-am mai vazut. Povestea face ca am cunoscut un tip acum vreo 3 ani, iar din discutie in discutie am ajuns sa vorbim despre copilarie. Am realizat ca acest baiat, este de fapt partenerul meu de joaca din acele doua ore. El nu stie asta inca, si oricum nu o sa se prinda ca e el.

De fapt unde voiam sa ajung, iti poti imagina sa vezi o persoana o data in viata ta, iar apoi dupa multi multi ani sa o cunosti. Eu am inceput sa realizez ca sunt sanse mari ca oricare din persoanele, care au trecut pe langa mine in decursul unei zile, sa fie prietenii mei in ceva timp.

Eu: „Buna. Stii mi-am amintit ca ai trecut pe langa mine acum ceva timp. Mai tii minte cum ne-am uitat unul la celalat?”

El: „Nu.”

Oamenii care ii vedem in jur nu conteaza, nu in acel moment si poate ca nici in acea viata, iar de ei nu o sa ne amintim cand vom face balanta la sfarsitul vietii. Pentru ca pana la urma sunt doar alti ochi, cu alte probleme,cu alta viata, care poate nu vor conta niciodata…

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: